un didi

Cica echipa de olimpiadele comunicarii din care fac parte are blog!
Las ca nu ma face blogu’ pa mine. Blogu, ca mijloc de comunicare, te poate schimba pe tine ca individ: ajungi intr-un punct in care nu mai scrii tu in blog, blogul scrie in tine*.
Nu stiu din ce categorie face parte postu’ asta. Votati voi pe 19 mai**.

*evident, ca orice afirmatie indrazneata, are multe puncte slabe si complet neverificate, foarte usor atacabile. Ea (afirmatia) se refera in principal la bloggari amatori, d’astia ca mine. Era sa cad (sau am cazut!) in tentatia de a scrie pe blog doar de dragul graficelor din google analytics.

**dap, reclama mascata, sau manipulare.

Am ajuns in finala olimpiadelor comunicarii, la categoria comunicare politica, cu echipa the Hatters. O aventura simpatica. Eu ma asteptam sa trebuiasca sa le fac doar un logo, niscaiva grafica de afis si o prezentare. Iata ca acum trebuie sa platesc 1o lei ca am avut acest noroc. Genitori creditori, iarasi va venit randul sa salvati progenitura de la colaps financiar.

Nu am ramas cu o impresie buna despre ce se intampla acolo, dar asta poate e din cauza ca nu am o impresie buna despre advertising in general, sau despre politica (din motive lesene de inteles), sau despre modul cum ne comportam ca societate.

Foarte interesant de vazut daca aveti timp seria de documentare The Century of the Self, frumos realizate de BBC4.

This is not a poem. This is 42.
For romanian readers, here we go:

“

uite
scrie sub palarie
the hatters
cu o culoare draguta
in semicerc
iar la cercuri
fa-le de marimi diferite
adica verde si albe mai micute
alb si negru la margini
verde in centru
albastru si rosu de o parte si de alta
a verdelui
verde cea mai mare in centru
celelalte mai micute
iar cele de la capat
alb si negru
la fel ca verde
sa se diferentieze putin
asta e ideea

Lansez un concurs: cine raspunde corect la intrebarea care cerc e cel mai mic si in ce pozitie exacta se afla in sir (sunt 5 beads on a string) primeste un sticker ¨uber (in limita stocului disponibil). Pe bune!

I am wondering. Computational art/ Generative art takes a lot of programming. It’s quite a lot of work - compiling algorithms from different sources and inventing your own for those special needs that surely arise etc etc etc. Yet g. a. is a manifesto of two things (at least this is how i see it), the first being the concept and the second being the use of the computer as way of creating art in its purest.
So we are tackling two tricky subjects. The concept/idea you want to express (or not!) must be proper for deployment in a digital medium with pure digital tools (code). Sometimes one must stop when programming becomes more important than concept and vice-versa. It’s a tricky balance.

And second, I think I’ll program some boids playing tag you’re it. And map their trajectories. And throw them in a perlin noise vector field. And add some genetic evolution algorithms. And implement collision detection. And do that nifty Diffusion Aggregation Algorithm. And better my color palette. And add sound interaction. Or, better even, generate sound. Binary networks anyone?

Oh, and there’s one more thing. “It” has to look good. Aesthetic. Guten nacht.